Bibliotecara de la Auschwitz, Antonio G. Iturbe

După ce am citit “Jurnalul Annei Frank“ cu un an în urmă, am evitat să mai citesc romane ce relatează viața evreilor, în lagărul de concentrare de la Auschwitz.

Însă în urma unui maraton am decis să citesc romanul Bibliotecara de la Auschwitz, mai ales pentru că mă trezeam dimineața cu gâ dul la acest roman.

Citindu-l am descoperit întâmplările din viața Ditei, o copilă de numai 14 ani prizonieră a lagărului, mai precis a blocului 31 de la Auschwitz.

Blocul 31 este ca o mică oază de liniște în interiorul lagărului, datorită prizonierului Fredh Hirsch întrucât a obținut permisiunea să creeze un spațiu rezervat copiilor pe care acesta la transformat în școală.

Dita ia în custodie opt cărți pe care le va distribui cu împrumut profesorilor și celor care vor sa citească pentru a evada din nemiloasa realitate, astfel devine bibliotecara celei mai mici biblioteci din istorie.

Dita își pune în pericol viața distribuind și ascunzând cărțile, dar o face din iubire pentru cărți și din dorința de ai ajuta pe ceilalți prizonieri să rămână ancorați în speranță și curaj.

Pagină cu pagină veți descoperi întâmplările mai multor prizonieri și suferința la care au fost supuși.

Veți afla și modul în care Dita, “bibliotecara cu picioare subțiri“ așa cum îi spunea Fredy, a aflat de Rezistență, dar și de doctorul Moarte(doctorul Mengele).

Veți întâlni și unele orori la care au fost supuși mulți prizonieri în urma experimentelor făcute de doctorul Moarte, descrise în detaliu, dar și teroare sub care va trăi Dita în urma întâlnirii pe holurile lagărului cu Mengele, în care este amenințată că va fi supravegheată la fiecare pas și cu cea mai mică greșeală va ajunge pe masa de experimente.

Citind Bibliotecara de la Auschwitz, am intrat în profunzimea puterii pe care ne-o generează speranța.

Dincolo de suferința fără margini la care au supuși, prizonieri nu au uitat să iubească și au fost demni în fiecare clipă din viața lor, nu au răspuns cu ură celor care i-au supus terorii psihice și fizice.

Am fost suprinsă de iubirea pe care o avea Dita față de cărți și cum le îngrijieaca o mamă, cum le aduna cu grijă și îi mustra pe cei care nu erau atenți și puțin câte puțin le distrugeau.

Pe alocuri îmi spuneam că poate nu iubește cărțile, poatee sunt doar un refugiu către un locmai plăcut, sunt doar o poartă pentru a păși dincolo de gardurile ce înconjurau lagărul de concentrare, spre libertate fie ea și imaginară, dar aceste gânduri mi-au fost supulberate de lecțiile pe care le învăța Dita citind fiecare carte în parte.

Dita ne arată că citind devenim mai bogați sufletește și putem păși dincolo de munți și oceane…

Un roman încărcat cu durere, teroare, oroare, iubire, prietenie, curaj și speranță.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *