Bunica

Privește blând în zare,
Așteptând o alinare.
Stă pe prispa casei,
Sprijindu-se-n baston,
Cu soarele strălucindu-i în părul cărunt,
Din când în când mai cade,
Câte-o lacrimă pe obrajii fini,
Nimeni nu-și întoarce dorul către ea,
Au uitat-o ca pe o floare,
Într-un colț pe-o margine de balcon.
Așteaptă să se deschidă poarta,
Să-i pătrundă în ogradă
Grămada de copii și nepoți,
Ce-n vremurile de demult
Îi așeza la masă și ospăta,
cu lapte cald și poale-n brâu.
Acum nimeni nu mai are timp,
Toți alergă contratimp,
Însă ea cu inima-i cea blândă,
Tot așteaptă cu speranța,
Că poate într-o dimineață,
Cineva-această viață-i,
va aduce din nou bucuria,
Și îmbrățișările calde ce s-au tot rărit.
Nu uita copile oriunde ai fi în lume,
Că timpul fuge, iar bunica te așteaptă
cu drag, pe al copilăriei prag.
Aleargă către ea și oferă iubirea ta.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *