Două zile, două povești, o lecție

”Se întâmplă câteodată să te lovești în drumul tău din prezent, de trecut.”

La acest lucru mă tot gândesc de câteva zile, mai exact de când am avut două conversații mai aparte cu clientele mele și mi-am dat seama cât de mult te poate acapara trecutu, în ghearele sale și cât de mult te poate afecta.

Și uite așa mă găsesc din nou în fața tastaurii și încep să scriu acest articol ca o scrisoare pentru suflet, deși mi-am spus cu desăvârșire că nu voi mai scrie. Tind să cred că destinul vrea altceva pentru mine, decât ceea ce vreau eu.

În ultimile luni am întâlnit oameni care m-au făcut să readuc la viață trecutul. Un trecut nu prea frumos. Un trecut dureros de la care a învățat multe lecții ce m-au făcut cea de azi, dar pe care am crezut că l-am lăsat acolo unde îi e locul, în trecut, fără să îi permit să îmi afecteze prezentul.

M-am lăsat atât de afectată de el încât am început să mă pierd pe mine cea din prezent, treptat am devenit invizibilă pentru prezent, dar foarte vizibilă pentru trecut. Am început să sting înflăcărarea fetei frumoase din prezent și am scufundat-o în tristețe și dezamăgire.

Am devenit confuză, superficială, nu mă mai recunoșteam, nu mai cunoșteam sentimentele și dorințele mele. Mă simțeam o intrusă pe oriunde pășeam și în viața oricum intram.

Nimic nu mă mai mulțumea și devenisem din nou exigentă cu mine, îmi judecam fiecare pas, fiecare cuvânt, fiecare alegere.

Mă simțeam ca și cum aș fi fost spectatoarea propriei vieți, așa cum spunea Florian într-o carte a sa.

Cât de mult m-a afectat trecut și cât de mult i-am dat voie să îmi conducă pașii din ultimul timp, aveam să aflu discutând cu două cliente despre viață, iubire, grija față de sine și de cei dragi și despre oameni mai puțin potriviți în viața noastră, în două zile total diferite și fără ca măcar să caut o lecție așa cum fac de obicei.

Eram mult prea absentă din prezentul meu…

Este o după amiază mohorâtă și o oră liberă până la următoarea ședință de terapie prin masaj. O meserie pe care am ales-o cu inima, prin care cunosc foarte mulți oameni și poveștile pe care le duc în bagajul sufletului.

Îmi pregătesc masa de masaj, uleiul și prosoapele curate și apoi savurez puțină cafea și câteva pagini dintr-un roman de dragoste siropos.

”Mă simt atât de goală”, îmi spun în gând.

A venit și ora ședinței. Cu zâmbetul pe buze îmi întâmpin clienta și apoi mă pun pe treabă, ce nu știam eu era faptul că Violeta, e o fire plină de entuziasm și optimism, dar aveam să aflu în câteva momente.

Am început să vorbim despre vârstă și înălțime, pentru că atât dumnea ei cât și eu facem parte din categoria minionilor. Povesteam ambele despre experiențele noastre în domeniul muncii cât și despre oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului, moment în care puțin confuză mă întreabă ce vârstă duc în spate.

După ce i-am spus vârsta, a început să îmi povestească despre familia sa, despre momentele în care a luat decizii greșite, dar care acum se dovedesc a fi cele mai bune.

Draga mea, atunci când am rămas însărcinată, aveam 30 de ani și nu am fost așa încântată pentru că nu mă simțeam pregătită pentru asemenea responsabilitate. Și știi de ce, pentru că până la acea vârstă mi-am trăit anii făcând tot felul de excursii, vacanțe, ieșiri cu prietenii, având un job care îmi plăcea și nu mă simțeam pregătită să renunț la viața aceea.

Pentru că sincer vorbind, având un copil planurile și tot ceea ce făceam înainte cu lejeritate, acum nu le mai pot face, dar nu regret nici o clipă faptul că în viața mea a apărut fetița mea. Momentele cu ea sunt cele mai palpitante, dar iubirea de care îți dai seama că ești capabilă. E o iubire pe care nu o poți descrie în cuvinte și nu o poți compara cu nimic.

Au fost momente în care am uitat de existența mea, de nevoile mele și m-am dedicat total familei și prietenilor până în momentul în care mă pierdusem și obosisem. Atunci am spus stop, voi face ceva și pentru mine pentru că, dacă nu fac eu nu va face nimeni. Fiecare are propriul drum și nu se abate de la el pentru bunăstarea mea.

Și de atunci l-am implicat mai mult în creșterea copilul, pe soțul meu și m-am angajat într-un loc unde ador să fiu, îmi fac timp pentru sănătatea mea fizică cât și sufletească. Tot ceea ce a fost în trecut, am lăsat acolo pentru că nu am nevoie de ele și îmi construiesc un prezent frumos și un trecut nedureros, pentru că tot ce fac, fac cu dragă inimă fără să aștept nimic nici măcar de la mine.

Am mai vorbit, am mai râs până la finalul ședinței. Ceața din sufletul meu începuse să se evapore, să dispară, dar nu mi-am dat seama pe moment, mai ales pentru că eram super încântată de rezultatul muncii mele și de mulțumirea cu care a plecat și clienta.

Cea de a doua conversație avută cu o nouă clientă, o doamnă plină de viață, veselie și detereminare, avea să spulbere ceața sufletului și avea să mă facă să mă trezesc brusc la realitatea prezentului meu.

E sfârșit de săptămână și aștept cu nerăbdare ultima ședință după care o să îmi iau zborul spre casă unde vreau să răsfăț cu o baie fierbinte, o carte și o cană aburindă cu ceai.

Imediat ce termin rutina pregătirilor apare la ușă clienta ce avea să mă facă să râd până la lacrimi și să revin cu picioarele în prezent.

Începem terapia, iar doamna Laura începe să îmi povestească întâmplări hazliidin viața sa, până ajunge la un moment mai puțin plăcut dar pe care mi-l povestește cu entuziasm.

Îmi spune că lucrează ca director într-o corporație imensă și toată ziua are în fața ochilor cifre și contracte, care o aduseseră în punctul de a aduna în ea atât de mult stres încât ajungea acasă și se răzbuna sau mai bine spus își descărca oboseala și nervozitatea pe cei din familie și mai rău începuse să mănânce încontinu numai dulciuri și mâncăruri grase.

Dar acum e bine și foarte mulțumită de ea și de reușitele pe plan personal. Vă întrebați care reușite?

Ei bine, după despărțirea prin care a trecut fiica sa de iubitul cu care avea o relație de mai mulți ani, a luat o pauză, s-a privit în oglindă și a spus, așa nu.

Nu mă ajut nici pe mine și nici pe fiica mea ce are nevoie de sprijinul meu. De un sprijin sănătos din punct de vedere fizic cât și sufleteșete.

Atunci m-am înscris la cursuri de dans pentru toate vârstele, am început o dietă, am început să merg la sală, și acum încep și terapiile cu masaj. Problemele de la muncă le las acolo, nu le mai iau cu mine acasă, iar acasă îmi dedic timp mie și familei.

Privesc viața cu alți ochi și accept fiecare întâmplare așa cum vine și încerc mereu să scot ce e mai bun din ea.

Făcând toate astea pentru mine, îi arăt fiicei mele că dragostea, respectul și bunăstarea vine din noi înșine și din acțiunile noastre.

Fiecare zi e o nouă lecție și o nouă ocazie să trăiești cât mai frumos pentru că viața e scurtă și nu merită irosită cu regrete, durere și lamentări.

Sper să reușesc să o fac să înțeleagă faptul că nu trebuie să lase trecutul să-i umbrească sufletul și prezentul de care trebuie să se bucure pentru va trece și el și va deveni un trecut gol pe care îl va regreta și uite așa viața ei va fi un regret continu.

A fost fraza care m-a trezit brusc și m-a făcut să mă întreb ce naiba făceam eu de câteva luni încoace.

Am continuat șendința, am împărțit impresii și am râs copios, dar mai ales a reușit să îmi smulgă promisiunea că îmi voi face timp să particip și eu la lecțiile de dans.

După ce ne-am luat la revedere, am rămas în spatele ușii închise privind în gol cu sufletul plin de liniște și cu un zâmbet imens pe față.

Aveam nevoie de un om cu o vârstă foarte înaintată, dar plin de veselie, optimism, determinare și mai ales putere, care să îmi arate fără să știe că o luasem pe o cale total greșită.

Destinul e un adevărat jucător de cărți care știe întotdeuna să iasă învingător!

2 Comments

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *