O cafea amară și o zi de poveste

E a mia oară în care spun că destinul ne oferă lecțiile de care avem nevoie atunci când suntem pregătiți să le asimilăm și să le punem în practică.

Și cum sunt femeie și mă lovesc uneori de unele întrebări, de unele etichete puse de societate și cad în deznădejde, destinul are mereu grijă să mă ridice.

Cândva în tinerețile mele mi-a fost dat să trăiesc și eu o asemenea experiență, dar la momentul respectiv eram încă un copil și chiar dacă am suferit am mers înainte fără să las consecințele acelei întâmplări să mă doboare sau să mă facă să am îndoieli asupra aspectului fizic.

Când ești copil inocența și naivitatea sunt ca un scut pentru inima ta și nu lasă nimic să o rănească sau să șteargă bucuria din ea.

Îndoielile au început să apară în clipa în care m-am întâlnit cu prețul pe care îl pune societatea asupra aspectului fizic și cu toate astea îmi impun să nu cred că dragostea se naște având lângă tine un trup perfect, cu forme decupate din reviste cu modele.

Deși alegerile m-au făcut să suport consecințe usturătoare, încă mai cred în iubire și visez cu ochii deschiși. Nu vreau să las superficialitatea în care ne scufundăm, să îmi umbrească inocența și valorile insuflate de mama.

De câteva zile mă tot priveam în oglindă și nu reușeam să văd nimic plăcut la aspectul meu fizic și mă simțeam de parcă pielea mă strângea, mă sufoca și îmi dădea senzația de urâțenie absolută. Ba chiar m-am întrebat dacă nu cumva așa îmi e și sufletul, îmbrăcat cu mantia urâțeniei.

Mă priveam în oglindă și mă certam și mă întrebam cum de nu sunt mai inteligentă, și de ce tot ce e mai urât am adunat eu.

Toată starea aceasta am avut-o până acum două dimineți în urmă. Aveam o programare pentru o ședință de reflexoterapie, dar mă trezisem fără prea mare tragere de inimă, mi-am pregătit o cafea amară în speranța că măcar ea avea să mă învioreze. Între timp mi-am pregătit masa de masaj, crema și uleiul și am început să caut un taxi, altă durere de cap pentru că nu reușeam să găsesc o mașină disponibilă și riscam să întârzii.

După multe încercări am reușit să găsesc un taxi, am ieșit din bloc încărcată de o stare de frustrare pe care încercam să o alung departe de mine, am inspirat adânc aerul răcoros al dimineții fără să știu că destinul avea să îmi ofere liniștea și încrederea în mine, pe care le cam rătăcisem în zilele ce au trecut.

Urc în taxi, și după ce îi spun adresa șoferului, un domn foarte educat de altfel și cu un bagaj emoțional încărcat cu un curcubeu…

A început să îmi vorbească de mașini, motoare și străzi, l-am ascultat și am completat discuția în măsura în care mi-am mai amintit informațiile depozitate într-un colț ascuns în mintea mea, despre mașini. Nu prea multe informații, dar suficiente cât să-l anime pe domnul Mihail și să se aventureze să îmi vorbească despre soția dumnealui.

O fracțiune de secundă am avut tendința să îmi spun că e un om obositor și că eu chiar nu am chef de poveștile nimănui, dar m-am răzgândit spunându-mi că nu am dreptul să mă plâng de șansa pe care o am de a mă bucura de o poveste plăcută și de aerul rece al dimineții ce pătrundea pe geamul pe care îl deschisesem, și poate de o șansă de a învăța să repar greșeli și să mă iert.

Am ascultat povestea domnului, cu zâmbetul pe buze până în momentul în care, aproape de destinație mi-a spus un lucru ce mi-a învăluit inima cu o mireasmă magică și dulce mierea. Frază asupra căruia am reflectat în timpul terapiei și mi-a reaprins speranța că putem trăi și zile încărcate de bucurie și iubire curată, fără comparație.

Mi-a spus așa:

”- Soția mea nu a fost întruchiparea vreunui model, dar a avut și are o frumusețe interioară care a făcut-o să fie cel mai râvnit model de către inima mea.”

Ține minte, un bărbat cu inimă și curaj nu caută femeia cu trup perfect ci cu inimă curată.

Deși mă întristase ultima frază pentru că îmi simțeam inima oricum numai nu curată, nu am lăsat să se vadă și am continuat conversația până la destinație, am plătit cursa și l-am întrebat dacă pot să îl sun să vină să mă ia după ce îmi termin ședința..

Nouăzeci de minute mai târziu sunt din nou în taxi-ul domnului Mihail și din nou se avântă să îmi vorbească despre piața imobiliară din București, despre unii clienți care i-au dat bătaie de cap de-a lungul timpului până își face curaj să mă întrebe ce meserie practic. Îi spun că sunt terapeut maseur și îi dau detalii cu privire la meserie ca să nu înțeleagă greșit.

Moment în care îmi spune că nu se aștepta la mai puțin din partea mea, pentru că și-a dat seama că sunt mult prea blândă pentru alte căi și că ochii mei au o strălucire aparte atunci când vorbesc despre viață și oameni, dar și despre meseria mea și modul cum încerc să ajut pe cei ce suferă.

Nu-i mai răspund pentru că rătăcesc cu privirea în trafic în timp ce îmi spun că azi nu vreau să fie vorba despre mine și nici despre felul meu de a fi, azi nu vreau să fiu decât un punct mic pe o coală de hârtie îngălbenită de timp.

Ajung într-un final acasă și după un duș lung și un moment de reculegere, simt cum mi se schimbă stare de spirit și parcă scap de senzația de sufocare.

Zâmbesc tâmp și obrajii îmi devin două tomate în clipa în care retrăiesc experiența din acea dimineață și îmi spun că:

”O femeie frumoasă nu e definită printr-o pereche de sâni mari, fund bombat, picioare lungi, nas drept, sau kilograme puține, ci este definită prin eleganță, simplitate în gesturi, dorințe, zâmbet, dragostea pentru tot ceea ce o înconjoară și emoția cu care trăiește fiecare clipă.”

2 Comments

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *