Timpul și bunica

Timpul zboară ca o pasăre grăbită,
Și în zborul lui au desenat pe chipul vostru blajin,
Riduri adânci, riduri fine lângă ochi,
Fiecare cu o poveste.
O poveste tristă,
O poveste plină de bucurie.

Timpul a zburat ca o săgeată aruncată-n vânt,
Lăsând în urma lui amprente pe inima voastră,
Inimă plină de iubire nemărginită,
De bunătate infinită,
Înțelegere ne mai întâlnită,
Și mâini cu o mângâiere neprețuită.

Timpul a tot zburat luând necugetat,
Mâinile cu blândețe m-au mângâiat,
Privirea caldă mereu m-a înseninat,
Inima putere m-a încurajat,
Vocea caldă în viață m-a ghidat.

Timpul a tot zburat lăsând în urma lui,
O poveste de neuitat,
Un tablou cu chipul îngerului meu,
Cu chip blajin și părul argintiu,
Bunica mea cu parfum de primăvară.

Timpul a zburat ca o săgeată,
Luând iubirea-mi toată,
Ducând-o sus în zbor,
Dincolo de nori,
În raiul nevăzut de noi,
Unde stă de veghe,
Bunica și muza vieții mele.

Timpul a zburat ca un șuierat,
Și în urmă a lăsat un gând curat,
Gând curat ca o lacrimă de inimă lăsată,
Să se scurgă pe obraz,
Stingând al meu necaz,
Lăsând în drumul ei,
Mângâierea mâinilor ei.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *