Un weekend înnorat dar cu soare în inimă



Destinul îmi pregătise multe lecții, prietenii noi, multe zâmbete, dar mai ales mulțumire sufletească și nu aș fi crezut asta nici dacă ar fi fost scris pe un panou publicitar și aș fi folosit încă o pereche de ochelari peste ochelarii mei, de care mă mai despart uneori. 

În acest weekend am trăit un amalgam de emoții și am mai trecut în cartea vieții câteva experiențe pe care le împart cu voi în speranța că vei avea ce învăța din furtuna trăirilor.

Sunt dimineți în care ne trezim și înainte de a coborâ din pat ne luăm câteva minute de gândire asupra întâmplărilor din viața noastră și a lecțiilor învățate, dar sunt și dimineți în care ne trezim mai obosiți sufletește decât în seara precedentă.

Seară în care am adormit într-o clipă istoviți de greutatea bagajului sufletesc, pe care de cele mai multe ori uităm să-l golim de ceea ce e inutil și atârnă greu.

Cam la fel de obosită m-am trezit și eu în această dimineață de sâmbătă, pentru că de obicei sâmbăta este ca o balanță a săptămânii ce a trecut. Punem în balanță toate evenimentele precedente și vedem care atârnă mai greu. Evenimetele pline de mulțumire sau cele pline de dezamăgire și gust amar.

Sună alarma și mă trezesc fără tragere de inimă, mai lenevesc în pat încă o jumătate de oră înainte de a mă pregăti de o nouă aventură la serviciu.

Astăzi e una din acele zile în care nu reușesc să așez gândurile și mă cuprinde și un dor. Un dor de…nu știu nici eu.

Într-un final mă îndrept spre serviciu și în timpul călătoriei cu tramvaiul îmi spun că azi sunt o legumă atât fizic cât și sufletește, îmi spun că azi nu voi avea parte de nici un eveniment că va fi o zi platonică, doar că destinul avea alte planuri.

În apropiere de locul de muncă îmi dau seama că mi-am uitat pachețelul acasă așa că nu-mi rămâne decât să merg la cel mai apropiat magazin și să îmi fac plinul cu un iaurt și cereale.

Totul normal până iau ce îmi trebui le plătesc și îmi iau punga cu cereale și mă îndrept spre ușă cu ochii pe jumătate închiși, moment în care doamna de la casă mă atenționează mai în glumă mai în serios, că cerealele fără lapte sau iaurt nu sunt chiar atât de bune.

Eu zâmbesc drăguț, îi spun că așa e și îmi văd de drum, moment în care doamna foarte amuzată îmi spune că mi-am uitat iaurtul, aș fi vrut să se crape pământul și să îmi ascund capul de rușine.

Încep totuși să râd mulțumindu-i și specificând că nu am băut cafeaua.

-” Ce zi de pomină voi avea, îmi spun în gând”.

Ajunsă la serviciu, îmi iau cafeaua și îmi verific programările. Hm, turiști și iar va trebui să pun la muncă engleza mea de baltă, îmi spun cu o ușoară iritare.

Îmi savurez cafeaua și simt cum licuoare se strecoară prin venele mele și îmi răsfață simțurile și simt cum mă treptat mă trezesc, dar tot nu reușesc să ma eliberez de stare de ne bine, asta până să intru în masaj și să ațipesc în picioare în timp ce luptam cu câteva contracturi musculare.

Am parcurs cam o jumătate de zi cu o ușoară stare de iritare și somn, până spre seară când la ultima clientă destinul a decis că e timpul să intre în acțiune ca în filmele fantesy unde protagonista începe să se descurce după ce a trecut prin moment de nereușită.

Aștept ultima programare la recepție când de odată apare o doamnă super simpatică și energică, dar mai ales zâmbitoare. Mă prezint și după alte câteva cuvinte o poftesc în sala de masaj, îi dau timpul necesar pentru a se pregăti și după ce îmi notez în minte câteva versuri pentru o poezie intru în sală.

În timpul masajului gândurile îmi zboară haotic și nu reușesc să le stăpânesc.

” – De ce oare sunt așa iritată pentru faptul că doamna este senină și nu se lasă prinsă în ghearele nemulțumirii fără motiv.

Mai bine aș încerca să îmi recapăt starea de bine, mai ales că e o zi minunată în care am avut șansa să văd lumina soarelui, să mai scriu câteva rânduri în cartea vieții mele.

Oare câți plâng acum, sau câți râd, sau câți au murit, câți copii s-au născut? Oare greșesc cu faptul că sunt atât de rece și exigentă în privința sentimentelor?

Dar dacă nu am fost iubită până acum asta nu înseamnă că nu am și eu sufletul meu pereche rătăcind undeva în lume… Nu trebuie să îl caut, dar nici să aștept prințul pe cal alb. Bine, el ar fi un așa zis prinț, dar fără cal alb.. Hai că o iei razna femeie, fii concentrată pe muncă nu umbla bleambura cu gândurile…

Oare mama ce face? Oare e mândră de mine?

Oare sunt o prietenă bună, de nădejde? Oare reușesc să îmi ajut prietenii așa cum au nevoie?

Toate aceste gânduri sunt întrerupte de doamna Claudia, clienta mea.

-Draga mea ai mâini magice, mi-ai luat durerea cu mâna, cum se spune la noi.

Zâmbesc în momentul în care aud de ”mâini magice” pentru că îmi amintește de prima experiență în universul terapeuților maseuri, dar simt inima cum dansează de bucurie și mulțumire pentru faptul că reușesc să dăruiesc ce am bun celor din jur.

Îi mulțumesc pentru încredere și pentru apreciere. Într-o clipă începe să plouă, iar mirosul proaspăt și sunetul stropilor ce se lovesc de acoperiș mă încarcă de energie pozitivă și îmi destinde iritarea ce mă chinuia.

Mă las purtată de magia momentului și continui masajul cu mai multă dăruire, moment în care doamna Claudia îmi povestește despre o întâmplare hazlie dar și romantică.

”-Acum zece ani l-am cunoscut pe soțul meu în parcul Cișmigiu, ieșisem la o plimbare pentru că simțeam nevoia de a îmi pune ordine în dorințe și ceea ce aveam de făcut pe mai departe. Eram cufundată în gânduri și nu dădeam importanță pe unde calc sau încotro mă îndrept moment în care mi se împleticesc picioare din pricina a ceva blănos și aterizez cu fundul în iarbă. S-a apropiat de mine, soțul meu pe atunci un necunoscut, și râzând mi-a oferit o mână pentru a mă ridica, doar că micul blănos avea chef de joacă și s-a băgat între noi moțăind din coadă făcându-mă să mă dezechilibrez și să cad din nou. ”

A fost un moment frumos și atunci m-am îndrăgostit prima oară de soțul meu.

Treptat am început să ieșim, să ne cunoaștem până într-o după amiază în care m-a cerut în căsătorie.

Nu pot spune că viața noastră împreună a fost roz mereu și nici acum nu este, dar suntem încrezători în noi și în forțele noastre, și cel mai important ne ținem de mână în fiecare dimineață și nu ne ducem niciodată la culcare supărați unul pe celălalt, orice ne supără dicutăm și încercăm să ajungem la un acord fără a ne sufoca.

” Trebuie să vezi soarele și în zilele înnorate, draga mea.”

Destinul are pregătit pentru noi câte puțin din toate și ni le oferă pe rând, mai întâi ne pregătește pentru a știi să apreciem ce ne oferă.Și uite așa mi-am amintit de entuziasmul unei cliente de mai devreme, atunci când sunase pentru a se programa pentru o ședință de masaj și nu își amintea numele meu.

A început prin a mă descrie în diferite moduri, de la miniona zâmbăreață până la șatena cu ochii ca două migdale, moment în care șefa a întrebat-o dacă terapeuta are aparat dentar.

Mare a fost bucuria Mariei în momentul în care a reușit să își ducă la bun sfârșit programarea.

Acum, în momentul în care scriu aceste rânduri realizez că ziua mea a fost de fapt plină de momente frumoase și lecții pe care le-am trecut cu vederea lăsându-mă copleșită de nemulțumire și de nevoia de a mă plânge de nimic.

Nu-mi promit că nu voi mai avea zile în care voi trece cu vederea peste lecțiile pe care mi le oferă destinul, sau peste sprijinul de care am nevoie trimițând în drumul meu oameni ce îmi pot oferi o gură de aer proaspăt.

Însă îmi promit că în fiecare seară îmi voi îngădui câteva minute pentru a revizui evenimentele de peste zi, faptele și vorbele spuse de mine dar și de cei cu care intru în contact.

Destinul e cel mai bun prieten al nostru, deși nu-l vedem fizic, e mereu lângă noi și ne susține în tot ceea ce vrem să facem, dar mai ales ne trimite oameni care să ne redea starea de bine și curaj, cu poveștile lor.

One Comment

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *