Vânătorii de zmei, Khaled Hosseini

”Pentru tine, de o mie de ori.”

La prima vedere pare o frază simplă, mult prea simplă și fără sens, însă nu e așa. Această frază este dovada loialității unui copil față de prietenul său. Loialitate pe care i-o va oferi până la moarte, deși prietenul său nu o merita.

Acum câteva minute am terminat călătoria în Kabul-ul de altădată și cel din zilele noastre, dar și călătoria în America, și nu știu dacă să scriu o recenzie sau să las toată povestea să se ”liniștească” în mintea mea.

Dar inima nu vrea să păstreze doar pentru ea toate acele emoții trăite în timp ce am parcurs pas cu pas povestea lui Hassan și Amir aga.

Doi copii ce cresc împreună și leagă o prietenie strânsă, ne ținând cont de statutul social din care fac parte. Împart totul și ușor, ușor devin de nedespărțit, iar Hassan îi este loial lui Amir aga, mai presus de orice.

Doi copii nevinovați care plătesc greșilele celor mai în vârstă. 

Unul mult prea loial, iar celălalt mânat de teamă și lipsa încrederii în sine își abandonează prietenul atunci când are cea mai mare nevoie de el.

Însă cu toate astea primește în continuare loialitate, dar și iertarea prietenului său.

Dar vinovăția ce-l măcina la împins spre alte și alte minciuni și răni, dar și la un calvar ce avea să-l chinuie multe nopți de-a lungul vieții.

Citind povestea celor doi, am înțeles mai bine faptul că suntem predestinați greșelilor încă de mici. Greșeli care vor provoca răni pentru totdeauna în sufletele celor din jurul nostru și poate că niciodată nu vom mai putea remedia acele greșeli față de ei.

Am înțeles și de ce, de cele mai multe ori greșim.

Teama ne împinge să actionăm cu lașitate, să ne ascundem și să nu înfruntăm faptele și adevărul, iar mai apoi vinovăția ne macină și ne aduce în pragul de a comite noi greșeli și de a răni și mai mult în speranța că ne vom elibera de vină, dacă nu mai vedem zi de zi ”rodul” greșelii.

Mi-am dat seama că minciuna sau omiterea unei întâmplări nu are picioare scurte așa cum se spune și de cele mai multe ori prezentul și viitorul sunt construite având la temelie minciuna.

Am învățat că oricât de dureros sau chiar rușinos ar fi adevărul trebuie spus, trebuie să ni-l asumăm pentru că prin el ne construim pe noi ca ființe, ne construim caracterul și tot prin el decidem ceea ce lăsăm în urma noastră, în sufletele celor dragi.

Parcurgând fiecare pas al lui Amir aga și Hassan am primit răspunsul unei întrebări ce mă măcina de foarte mult timp și nu reușisem să îi găsesc un răspuns în totalitate, nu până acum.

Ce este prietenia?

De la Hassan am învățat că prietenia este mai presus de toate, mai presus de tine însuți, de dorințele și de suferința proprie. Prietenia este loialitate necondiționată și iubire fără margini.

Și deși de cele mai multe ori alegerile ne poartă pe cărări diferite, prietenia simplă și loială nu moare niciodată. Și chiar și după ani și ani îți vei privi cu ochi de stele și respect nemărginit, prietenul și nu vei ține cont de tăișurile pe care ți le-a provocat cu vorbe de ocară sau fapte menite să te rănească.

Prietenia este iertare, iubire și loialitate, este locul în care simți că poți dărui cuiva tot ceea ce ai mai bun în inima ta!

Însă am descoperit descris pe larg prin fapte și gânduri ale personajelor, că nu avem dreptul să judecăm alegerile celor din jur, nu avem dreptul să le reproșăm faptele chiar dacă toate acestea ne-au adus durere și la un moment dat ne-a făcut să ne pierdem de noi înșine.

Noi nu suntem nimeni ca să judecăm faptele celorlalți!

Hosseini descrie pas cu pas schimbarea politică din Kabul și fuga oamenilor din calea terorii, dar și suferințele celor care au rămas.

Descrie evoluția sau mai bine spus involuția de care a avut parte Kabul-ul, de torturile la care erau supuși oamenii, de talibani. 

Ne povestește prin ochii lui Amir atunci când se aventurează din nou în Kabul pentru a-și lua rămas bun de la cel mai bun prieten al tatălui său, de la care va afla secretele ascunse ale tatălui, dar și de pierderea celui mai bun prieten, Hassan și modul în care poate lupta pentru a deveni din nou bun.

Prin ochii lui Amir vedem dezastrul lăsat în urmă de oameni făra pic de inimă.

Teroarea sub care trăiau oamenii rămași în viață, dar mai ales foametea și lipsa apei, și lupta de a supraviețui pe străzi pentru că, casele le-au fost arse.

Femei rămase fără soți și copii de sex masculin, fetițe rămase fără tați, frați, bunici. Frica de a ridica privirea din pământ în fața talibanilor, de mai riposta pentru viața lor, pentru libertate.

Dezvoltă fiecare sentiment al fiecărui personaj și le împletește destinele treptat prin durere, sacrificiu și loialitate nemărginită. Însă ne arată și faptul că în viață deși plătim pentru fiecare alegere, ne întâlnim și cu șansa de a repara ceea ce am greșit, ne întâlnim cu șansa de a deveni buni.

O poveste tristă, dureroasă ce-ți face inima să plângă, dar care te face să vrei să acționezi cât mai corect în viață, să vrei să găsești iertare pentru greșelile făcute, să vrei să lupți pentru dreptate, dar și să te întrebi cât ”de prieten” ești pentru cei care sunt lângă tine.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *