Zile simple și gânduri întortocheate

E noapte, e târziu, iar eu stau și privesc în gol cana cu ceai de lavandă și ascult melodiile cântăreței mele de suflet, Celine Dion, încercând să fac liniște în interiorul meu pentru că e cam multă gălăgie în mintea mea. Gândurile se zbat de parcă ar vrea să fugă, iar eu alerg după ele încercând să le pun în ordine.

Cuvintele mi se aștern pe buze fără o logică anume și îmi aduc o stare de neliniște, de oboseală ce se instalează lent, dureros, și nu reușesc să scriu nici măcar o frază de parcă degetele îmi sunt blocate. De parcă ființa mea e secătuită de orice emoție, de orice trăire…

Tot acest amalgam de trăiri mă răscolește de câteva ore, mai exact de douăzeci și trei de ore, de când am avut ocazia să am o ședință de masaj terapeutic cu un tânăr.

Un tânăr ce și-a pus în palmele mele, durerile care îl măcinau, durerile pe care nu reușea să le spună cuiva fără a primi în schimb clasica compătimire și clasicele cuvinte de încurajare.

La prima ședință de masaj reflexogen(masaj prin care se masează în talpă punctele reflexogene ale corpului, trimițând astfel stimuli spre fiecare organ în parte), a pus foarte multe întrebări și chiar le repeta. Atunci mi-am spus doar că e curios și bineînțeles că e normal ca eu să îi răspund și să îi dau explicații pentru a-l ajuta să înțeleagă beneficiile acestui tip de masaj.

Însă la a doua ședință mi-am dat seama că de fapt el este plin de nesiguranță, de neîncredere în sine și în oameni.

Treptat am început să îi explic și ceea ce înseamnă masajul terapeutic și am răspuns cu răbdare la fiecare întrebare și i-am dat asigurările de care avea nevoie, moment în care am îndrăznit să îi spun că eu îl percep ca fiind foarte nesigur de tot ceea ce e în jurul său și de propriile decizii.

I-am mai spus că am senzația că el caută o asigurare din partea celor din jur atunci când ia o decizie. Vrea să audă că ceea ce face e corect, că e bine.

Mirat m-a întrebat dacă am studiat psihologia, i-am spus că nu și apoi a început să îmi pună în palme ceea ce l-a făcut să devină atât de nesigur de propriile decizii.

-Oamenii nu sunt ceea ce par și rămâi dezamăgit când te aștepți mai puțin, spunea el la un moment dat.

Atunci mi-am amintit de un om drag sufletului meu ce m-a învățat o lecție care mă ajută să zâmbesc mereu și să mă ridic ori de câte ori cad.

Așa că am încercat să îi ofer și lui aceași lecție;

”-Învață să nu ai așteptări de la oameni și astfel nu te vei mai simți dezamăgit. Învață să ai așteptări doar de la tine pentru că oamenii nu sunt meniți să rămână la nesfârșit în viața noastră. Oamenii apar în viața noastră când ne așteptăm mai puțin și când ni-i dorim mai puțin și rămân lângă noi atîta timp cât este nevoie ca noi să învățăm o lecție, să ne ridicăm, să ne cunoaștem mai bine propria ființă. Unii ne aduc zâmbete și împlinire, alții de aduc durere pentru ca noi să devenim mai puternici și să învățăm să acceptăm fiecare eșec și durere și să le tranformăm într-un beneficiu.

Fiecare durere e de fapt un pas făcut spre fericire și împlinire, pentru că înveți să te bucuri mai mult de ceea ce ai fără să pui presiuni și fără să îți impui sentimentele.”

Profită de ceea ce i-am spus și îmi destănuie că mai lipseau câteva săptămâni pentru a deveni cel mai fericit om pentru că urma să se căsătorească cu iubita lui cu care era logodit de trei ani, numai că ea i-a spus la un moment dat că cel mai bine este să se despartă.

Ia cerut să pună punct acelui capitol al vieții lor împreună spunându-i că are nevoie de un bărbat care să îi ofere siguranță, un bărbat care să o facă să se simtă protejată, puternică și nu vulnerailă.

Deși îmi mișcam brațele, am fixat un punct imaginar în aer și mă gândeam la complexitatea sentimentelor, la complexitatea trăirilor și la felul cum percepem caracterul oamenilor.

Cu toții suntem vulnerabili, cu toții avem propriile temeri și simțim nevoia ca cineva să ne ofere siguranță din când în când. Nu e bătut în cuie că bărbatul nu are voie să se simtă uneori nesigur, să se simtă uneori copleșit de gânduri și de experiențele de zi cu zi în fond este și el un suflet la fel ca și noi femeile.

De multe ori trăim cu ideea că ei nu au nevoie de iubire, că nu au nevoie să simtă siguranță din partea noastră, avem senzația că ei sunt roboți și nu simt durere, nu simt fericire, nu simt iubire.

Să fim sincere, au sentimente și vulnerabilități doar că și le manifestă diferit în comparație cu o femeie.

-Și ei plâng câteodată!, și nu e o rușine sau un lucru scandalos.

Toate aceste lucruri am învățat să le accept într-o zi în care într-un moment de furie am ciupit foarte tare un prieten, iar acesta mi-a spus că îl doare. Ca o naivă i-am spus că nu e adevărat, întrebându-mă de ce cred asta i-am spus că e bărbat, iar bărbații sunt puternici.

A râs din tot sufletul în fața replicii mele și m-a făcut să mă roșesc ca o tomată și să îmi ascund privirea.

Îmi scutur capul și revin asupra destănuirilor acestui tânăr și îi spun că, din moment ce s-a întâmplat așa este pentru că nu erau pregătiți pentru acest drum împreună și că deși este greu ar trebui să accepte că nu a fost momentul potrivit pentru o căsătorie.

Eu consider că destinul are pregătite pentru noi multe lecții și multe dureri care să ne învețe să fim puternici și să privim iubirea cu maturitate copilărească și să nu confundăm căsătoria cu închisoarea.

Consider că ne va aduce în cale inima care va reuși să o completeze pe a noastră, atunci când, fără să ne dăm seama, suntem pregătiți să o primim și să o prețuim.

Până atunci e bine să fim ca un fluture cu aripile întinse și ar fi bine să profităm de fiecare clipă și să o savurăm ca pe o ploaie în deșert.

E drept că uneori ne simțim prea împovărați și nu reușim să privim dincolo de negura gândurilor și amalgamului de sentimente, însă asta nu înseamnă că vom rămâne mereu prinși în ghearele poverii ce o ducem în suflet. Dacă luptăm reușim să aducem soarele chiar și pe cel mai negru cer.

Trebuie să oprești toate gândurile și întrebările ce nu-ți dau pace și să analizezi mai bine cele întâmplate și să îți stabilești unele priorități și consider eu că una din ele ar trebui să fie siguranța și încrederea în propriile forțe, apoi să renunți la așteptări și apoi ce mai consideri tu că îți face bine…

Am încheiat ședința de masaj cu aceste cuvinte și câteva mobilizări pentru coloana vertebrală, după ce mi-a mulțumit și a plătit mi-a aruncat o privire în care se reflecta un amalgam de emoții. Teamă, durere, liniște și o ușoară umbră de seninătate.

De atunci îmi tot sucesc gândurile pe toate părțile și încerc să înțeleg ceea ce noi oamenii mari căutăm, ceea ce ne face fericiți și îmi spun că de fapt pe noi nimic nu ne mulțumește fie că suntem femei sau bărbați. Alergăm mereu în căutare de ceva, dar nu știm exact ce și uite așa ne lăsăm copleșiți de senzația de gol și dezamăgire.

Iar acum spre finalul mărturisirii mele despre această experiență îmi tot fuge prin minte o întrebare:

-Oare acestă experiență a fost o lecție pe care destinul a vrut să mi-o ofere prin propriile gânduri și cuvinte?

2 Comments

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *