Miracol în celula 7

O lecție de iubire desăvârșită. O poveste ce te face să plângi de bucurie, să plângi de durere, să plângi de neputință, să plângi pur și simplu având o senzație de prea plin în suflet.

Încă am sufletul și mintea prinse în acțiunea acestui film, nu mă pot detașa de el ceea ce pentru mine înseamnă că a fost extrem de bine pusă în scenă povestea și emoția, dar și lecția pe care a vrut să ne-o transmită, ținând cont de faptul că eu prefer de o mie de ori să citesc o carte.

Am decis să văd acest film ca să îmi pot odihni ochii după ce am citit câteva zile într-un mod frenetic (așa îmi odihnesc ochii atunci când nu citesc, știu că nu e tocmai ok), și încă de la prima secvență am fost prinsă în intensitatea emoțiilor trăite de un tată mai diferit.

De ce spun diferit? Ei bine, acel tată era redus mintal, dar își iubea fiica și îi arăta acest lucru cu o naivitate incredibilă. Făcea totul pentru ea cu îndrumarea bunicii sale, i se dedica așa cum pricepea el mai bine.

Însă în viață nu e totul roz așa că problemele sau mai bine spus suferința celor trei a început într-o după amiază în care tatăl fetiței a ieșit cu oile la păscut, iar acolo ia întâlnit colegii fetiței jucându-se, dar mai ales a întâlnit-o pe fetița care a cumpărat ghiozdănelul cu Heidi pe care și-l dorea foarte mult Ova și pentru care el a vândut multe mere glazurate.

Fetița fiica comandantului armatei este de o invidie și o răutate ce m-a făcut să suspin profund dându-mi seama că de fapt cam așa devin copii noștrii în prezent.

Le transmitem invidia și răutatea și competitivitatea prin acțiunile noastre față de cei din jur, dar și prin faptul că nu ne mai facem timp să le arătăm că-i iubim, nu ne mai facem timp să le insuflăm bunătatea și solidaritatea față de oamenii cu nevoi speciale sau cu bani mai puțini, pe care ne-au insuflat-o părinții noștrii.

Bun, revenind la actiunea filmului… Colega Ovei îl ademenește pe marginea stâncilor păcălindu-l că-i va da ghizdanul mult dorit doar că acolo ea se dezechilibrează și cade în mare lovidu-se la cap de o stâncă.

Părinții fetei și prietenii acestora ajung pe malul apei în clipa în care Memoș o scoate din apă speriat și spunând cu naivitatea lui că fetița doarme.

Ajunge la unde este bătut crunt și obligat să semneze o declarație falsă deși bietul de el a spus adevărul, însă comandantul orbit de durere mărșăluiește totul, iar bietul Memoș este condamnat la execuție.

Dar până atunci va sta într-o închisoare unde inițial va fi bătut crunt de colegii de celulă, după care reușește să le schimbe total părerea despre motivul pentru care a fost condamnat, ba chiar le intră în suflet și împreună cu Ova vor încerca să-l ajute.

În tot acest timp micuța Ova suferă cumplit petrecând timpul pe stâncile unde s-a întâmplat nenorocirea, însă speranța apare când îl întâlnește pe martorul ce a văzut întreaga întâmplare. Acest martor fiind un soldat dezertor.

Speranța și iubirea îți dau curaj și forță să stârnești un urgan și apoi să-l oprești.

Va fugi martorul sau va depune mărturie pentru a-l salva de la o moarte nedreaptă pe Memoș.

Va asculta comandantul adevărul sau își asstupa urechile ducând până la capăt execuția bietului tată?

Toate acestea, dar și multe alte răspunsuri și lecții le veți afla uitându-vă la filmul Miracol în celula 7. Un film demn de zilele în care trăim și demn de a ne deschide sufletele orbite de… lăcomie și invidie mascate sub formă de necesitatea de a trăi fără lipsuri. Lipsuri finaciare, dar cu goluri sufletește imense care ne înghit pe zi ce trece mai mult.

Add a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *